Știri externe

Congo și Rwanda semnează un acord de pace mediat de SUA, după decenii de conflict

Republica Democrată Congo și Rwanda au semnat vineri un acord de pace mediat de Statele Unite ale Americii, cu scopul de a pune capăt deceniilor de violențe armate din estul Congo. Inițiativa este susținută și de Qatar, care a contribuit la facilitarea negocierilor, potrivit AP.

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Guvernul canadian vrea să aplice o taxă nouă pentru marile companii de tehnologie. Din acest motiv, Donald Trump a luat decizia de a opri negocierile comerciale.

Cinci țări din Europa au emis avertismente de călătorie pentru cetățenii care participă la marșul Pride din Budapesta

Cel puțin cinci țări europene și-au avertizat cetățenii care plănuiesc să participe la Marșul Pride din Budapesta că siguranța lor ar putea fi pusă în pericol, dar și că s-ar putea alege cu o amendă pentru participarea la eveniment.

Donald Trump, mesaj pentru liderul suprem al Iranului: „Trebuie să spui adevărul”

Președintele Donald Trump i-a cerut liderului suprem al Iranului, ayatollahul Khamenei, să fie sincer în privința rezultatului conflictului recent. El a spus că ambele părți au fost afectate grav și că este momentul să se încheie ostilitățile.

Curtea Supremă a SUA limitează ordinele judecătorești naționale. Trump consideră decizia o victorie

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis vineri că judecătorii de rang inferior nu au autoritatea de a emite ordine cu aplicare națională, restrângând astfel capacitatea instanțelor de a bloca în mod extins politicile președintelui Donald Trump, potrivit Associated Press.

Trump: „Absolut” aș putea ordona din nou bombardarea siturilor nucleare iraniene

Președintele Donald Trump a declarat că ar lua în considerare, fără rezerve, reluarea bombardamentelor asupra siturilor nucleare din Iran, dacă apar dovezi care justifică o astfel de acțiune.

Măsurile propuse de miniștrii UE pentru siguranța copiilor în mediul online. Ce s-ar putea schimba?

Miniștrii din UE din mai multe țări au semnat o scrisoare comună deschisă. Mesajul lor este siguranța copiilor în mediul online. Miniștrii îndeamnă la acțiune.

Guvernul din Marea Britanie a redus semnificativ reforma ajutoarelor sociale

Kier Starmer, premierul din Marea Britanie a renunțat vineri la tăierile drastice ale ajutoarelor sociale, modificând planurile inițiale pentru a proteja persoanele deja beneficiare, în urma presiunilor interne și externe.

Răpirea copiilor ucraineni de către Rusia este crimă de război. „Practic imposibil să-i aduci înapoi”, spun experții

Pe măsură ce frontierele se modifică și familiile sunt destrămate, părinții disperați călătoresc în Rusia în căutarea copiilor lor, mulți dintre ei fiind transferați în tabere militare sau orfelinate.

Activiști pro-palestinieni ar fi distrus echipamente militare destinate Ucrainei

Un grup de activiști pro-palestinieni a intrat într-o fabrică din Belgia și a distrus echipamente militare care urmau să fie trimise în Ucraina, crezând că acestea erau destinate Israelului. Acțiunea a provocat pagube mari și a dus la întârzierea livrărilor.

Orbán critică promisiunile UE către Ucraina: „E o nebunie, trebuie să vorbim sincer”

Viktor Orbán acuză Uniunea Europeană că oferă Ucrainei speranțe false privind aderarea, în condițiile în care acest lucru nu este posibil din cauza războiului și lipsei unor garanții de securitate.

Ministrul iranian de Externe recunoaște „daune excesive și serioase” ale bombardamentelor americane și israeliene asupra siturilor sale nucleare

La polul opus, Ayatollahul Ali Khamenei afirmase că atacurile nu au afectat programul nuclear al țării

Zelenski adoptă un decret pentru alinierea sancțiunilor contra Rusiei cu cele ale UE și G7

Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care sancțiunile Ucrainei împotriva Rusiei vor fi aliniate cu cele impuse de Uniunea Europeană și G7, pentru a menține o acțiune comună și coordonată împotriva agresiunii ruse.

Spionaj, sabotaj și precizie milimetrică: Pas cu pas, planul de 30 ani, aplicat de Israel, pentru a lovi Iranul

Atacurile asupra Iranului din 13 iunie, operațiunile Red Wedding și Narnia, desfășurate aproape simultan, în câteva ore, au fost deznodământul unei strategii elaborate discret timp de trei decenii.

Furnizorul chinezesc al bateriilor pentru Tesla se extinde în Europa, schimbând radical încărcarea vehiculelor electrice

CATL, lider în producția de baterii pentru vehicule electrice, își continuă expansiunea globală. Compania va deschide fabrici noi în Europa, cu soluții care permit înlocuirea rapidă a bateriilor epuizate.

Spania: Booking a eliminat 4.000 de anunțuri de cazare la cererea guvernului

Platforma Booking a decis să elimine 4.000 de anunțuri de cazare în Spania la cererea guvernului spaniol. Anunțurile încălcau reglementările privind publicitatea pentru acest tip de cazare.

Proteste în Bulgaria: Medicii cer salarii mai mari și condiții de muncă mai bune

Tinerii medici și profesioniștii din domeniul medical din Bulgaria au lansat un nou val de proteste, solicitând îmbunătățirea condițiilor de muncă și majorarea salariilor.

Tarifele lui Trump ne-ar putea costa 1 miliard de dolari pe an, avertizează Nike

Gigantul american Nike avertizează că tarifele comerciale impuse de președintele Donald Trump asupra importurilor din China ar putea crește costurile companiei cu 1 miliard de dolari în acest an.

”Dorm foarte bine noaptea” spune Soren Andersen, general danez, întrebat despre planurile SUA pentru Groenlanda

Șeful Comandamentului Arctic al Danemarcei spune că nu e îngrijorat de eventuale planuri ale SUA privind preluarea Groenlandei, dar avertizează că este nevoie de o descurajare mai clară în fața unui posibil atac rusesc în regiune.

Scoția cere un summit de urgență pentru pescărușii agresivi: „Cineva ar putea muri”

Politicienii scoțieni au cerut organizarea unui summit național pentru a găsi soluții la problema pescărușilor agresivi, care atacă oamenii și ar putea provoca decese.

Creșterea prețurilor din Franța și Spania nu alarmează Banca Europeană

Prețurile au urcat în Franța și Spania, dar banca centrală europeană nu se panichează și spune că situația e sub control, iar inflația va rămâne în limitele admise.

Îmbătrânirea poate fi încetinită de cafeină. Aceasta poate să activeze un „comutator celular”

Cercetătorii britanici au descoperit mecanismul prin care cafeina ar putea ajuta la îmbătrânirea sănătoasă. Au identificat un fel de „comutator biologic" care menține celulele tinere mai mult timp.

Roberta Metsola: Blocarea drumului Ucrainei spre UE este cel mai prost semnal

Refuzul Ungariei de a permite deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina riscă să submineze solidaritatea europeană în fața agresiunii ruse, avertizează Roberta Metsola.

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei este suspectat de 23 de infracțiuni, inclusiv viol

Marius Borg Høiby, fiul în vârstă de 28 de ani al prințesei moștenitoare a Norvegiei, este suspectat de 23 de infracțiuni, inclusiv trei violuri, a declarat poliția norvegiană la finalul unei anchete demarate în urmă cu 10 luni.

ONU acuzată de dezinformare în privința deceselor din Gaza

Datele ONU privind decesele din Gaza reprezintă o „dezinformare”, susține șeful unei organizații umanitare. Fundația Umanitară pentru Gaza (GHF) este condusă de un predicator, fost consilier al lui Trump. GHF este în conflict cu ONU care a refuzat o colaborare în Gaza.

O aplicație de inteligență artificială riscă să fie eliminată din magazinele Apple și Google din Germania. Motivul excluderii

Comisarul german pentru protecția datelor a solicitat companiilor Apple și Google să elimine aplicația DeepSeek, dezvoltată de o companie chineză de inteligență artificială, din magazinele lor de aplicații din Germania, din motive legate de protecția datelor.

Activiști americani reținuți după ce au încercat să trimită orez și Biblii în Coreea de Nord pe mare

Șase americani au fost reținuți vineri în Coreea de Sud pentru că au încercat să trimită 1.600 de sticle de plastic pline cu orez, Biblii în miniatură, bancnote de 1 dolar și stickuri USB către Coreea de Nord pe mare, a declarat poliția.

Ucraina are ca obiectiv o întâlnire între Zelenski și Putin pentru negocieri

Următorul obiectiv al Ucrainei în negocierile aflate în desfășurare cu Rusia este organizarea unei întâlniri directe între președintele Volodîmîr Zelenski și președintele rus Vladimir Putin, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 26 iunie.

Planul lui Trump de reducere a asistenței medicale pentru săraci a fost oprit în Senat

Planul lui Trump de a reduce ajutoarele pentru cei cu venituri mici s-a lovit de regulile Senatului american, care a blocat tăierile din Medicaid și alte programe sociale esențiale.

Un jurnalist chinez a fost rănit în timpul unui atac cu drone lansat de ucraineni

Un jurnalist chinez a fost rănit în timpul unui atac cu drone lansat de ucraineni. Jurnalistul se afla într-o localitate din Rusia, în apropierea frontierei cu Ucraina. Oficialii ruși îi acuză pe ucraineni și vorbesc despre un „atac deliberat”.

Turismul din Golf grav afectat de tensiunile din Orientul Mijlociu. În ultima săptămână s-au anulat 22% din rezervări

În ultima săptămână din iunie, 22% dintre rezervările către destinații precum Dubai, Doha și Abu Dhabi au fost anulate pe fondul instabilității regionale. Dubai a fost cel mai afectat hub, cu 41% din zboruri anulate.

Incendiul din sudul Atenei a fost oprit. Riscurile însă rămân „foarte mari” in toată zona Attica

Incendiul din sudul Atenei a fost oprit, au anunțat vineri pompierii greci. Flăcările au distrus mai multe comunități și peste 4.000 de hectare de vegetație. Zeci de pompieri se află la fața locului.

Directiva Europeană: Din 28 iunie toate site-urile trebuie să fie accesibile persoanelor cu dizabilități

Toate site-urile web și aplicațiile mobile din România, publice și private, trebuie să respecte Directiva Europeană privind Accesibilitatea, iar firmele care nu se conformează riscă amenzi, reclamații și pierderi de contracte.

Von der Leyen: UE este pregătită pentru un acord comercial cu SUA, dar toate opţiunile sunt pe masă

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,declară că UE este pregătită pentru un acord comercial cu Donald Trump, dar „toate opţiunile rămân pe masă”, potrivit The Guardian.

Zăpadă depusă în Chile pe cel mai arid deșert al planetei

Un strat gros de zăpadă s-a depus pe cel mai arid deșert al planetei. Este vorba despre Deșertul Atacama din Chile care se confruntă cu un fenomen rar. Specialiștii nu știu dacă fenomenul va deveni frecvent ca urmare a schimbărilor climei.

Țara care autorizează pentru prima dată judecarea în lipsă a unor cetățeni iranieni și libanezi, implicați în atentatul din 1994. Printre ei se află și consilierul liderului suprem al Iranului

Joi, un judecător argentinian a dispus ca cei șapte iranieni și trei cetățeni libanezi acuzați de implicare în atentatul cu bombă din 1994 asupra unui centru comunitar evreiesc din Buenos Aires să fie judecați în lipsă, pentru prima dată în acest caz de lungă durată, marcat de eșecuri și controverse.

Război contra fenomenului „deepfake”. Danemarca oferă cetățenilor săi drepturi de autor asupra propriilor trăsături

Guvernul danez va lua măsuri drastice împotriva creării și diseminării de deepfakes generate de inteligența artificială prin modificarea legislației privind drepturile de autor, pentru a se asigura că toată lumea are dreptul la propriul corp, la propriile trăsături faciale și la propria voce.

Brad Pitt a fost jefuit. Ce au reușit să fure hoții din casa din Los Angeles

Casa actorului hollywoodian Brad Pitt din Los Angeles a fost spartă miercuri seara, potrivit a două surse din rândul forțelor de ordine, citate de partenerul NBC News al Sky News.

Germania între reînarmare și moștenirea Ostpolitik: social-democrații sunt divizați în privința relației cu Rusia

Diviziunile din cadrul Partidului Social-Democrat German (SPD) privind reînarmarea și relațiile cu Rusia sunt pe cale să iasă la suprafață la congresul care începe vineri, în contextul în care liderul partidului, Lars Klingbeil, se confruntă cu un val de critici din partea vechii gărzi a formațiunii.

„Soluție permanentă” pentru disputa de frontieră cu China. India face primul pas pentru rezolvarea pașnică

Ministrul indian al Apărării, Rajnath Singh, i-a transmis omologului său chinez, Dong Jun, că India și China trebuie să cauze o rezolvare permanentă disputa lor de lungă durată privind granița comună din Himalaya, relatează Reuters.
OSZAR »